08.02.2012

Azi se implinesc 3 ani de la moartea handbalistului Marian Cozma.A fost o moarte stupida,deoarece el nu a facut nimic.Condoliante familiei inca o data.

SI NU TE VOM UITA NICIODATA!!!!

Reclame

02 Februarie evenimente importante

1942: Impasul german

În 1942, a fost lansată o ofensivă către Caucaz pentru ocuparea câmpurilor petroliere şi pentru cucerirea oraşului Stalingrad. Asediul Stalingradului s-a întins pe durata mai multor luni, cu numeroase lupte de stradă, care au provocat pierderi uriaşe de vieţi omeneşti de ambele părţi. În timpul nopţii, forţele sovietice erau aprovizionate de pe malul stâng al râului Volga, iar Wehrmachtul s-a împotmolit într-o luptă de uzură, mai ales după ce Armata a VI-a de tancuri a fost scoasă din dispozitivul din faţa oraşului şi a fost trimisă să lupte în Caucaz. În noiembrie, o puternică ofensivă a încercuit armatele germane în raionul Stalingradului, armate care s-au predat în cele din urmă, în frunte cu mareşalul Friedrich Paulus.
Ca urmare a luptelor de la Stalingrad, oraşul a fost complet distrus, numărul victimelor din rândurile militarilor şi civililor a fost uriaş, Armata a VI-a germană a Wehrmachtului’ a încetat să mai existe, alături de germani căzând în prizonierat şi militarii unităţilor româneşti, italiene şi ungare. Ca urmare a înfrângerii de la Stalingrad, Ministrul Propagandei Joseph Goebbels a ţinut vestitul său discurs de la Palatul Sporturilor în care cerea germanilor să se mobilizeze pentru războiul total.

Participarea României în cadrul Bătăliei de la Stalingrad

Simultan cu acţiunile din Crimeea, comandamentul german a dezvoltat ofensiva în spaţiul dintre Doneţ şi Don spre Stalingrad şi Caucaz. Obiectivul lui Hitler era să ajungă pe Volga ca să oprească aprovizionările ruseşti pe fluviu şi să cucerească regiunea petrolieră din Caucaz.

La începutul lunii august 1942, Grupul de Armate „A” a trecut Donul pe la Rostov şi a început înaintarea spre Caucaz. Grupul de Armate „B” a început atacul spre Stalingrad. Noul plan ducea la o lungire considerabilă a frontului la aripa lui de sud. În consecinţă, mareşalul Ion Antonescu este solicitat şi pune la dispoziţia comandamentului suprem german două armate române: Armata 3 Româna (general Petre Dumitrescu) cu 11 divizii, grupate în patru corpuri de armată şi Armata 4 Româna (generalul Constantinescu Claps) cu patru divizii, grupate în 2 corpuri de armată. Ambele armate sunt puse sub ordinele Grupului de Armate „B” şi, pînă la 15 octombrie 1942 au ajuns pe front. Armata a 3-a a preluat, de la trupe italiene şi germane, un sector de front în lungime de 110 km pe braţul de nord al Cotului Donului, la vest de Stalingrad. Armata a 4-a a fost dispusă întru-un sector excesiv de larg pentru forţele de care dispunea (peste 200 km), la sud de Stalingrad, în Stepa Kalmuca, într-un teren uscat, nisipos şi sarac, dispozitiv sprijinit pe o linie de lacuri de stepă.

O mare dificultate pentru dispozitivul Armatei 3 Române era prezenţa pe malul de sud al Donului a trei capete de pod ruseşti, din care cel de la Deviatkin era foarte mare şi foarte periculos. De la intrarea în dispozitiv, generalul Petre Dumitrescu a cerut aprobarea de a elimina aceste capete de pod, punîndu-se la dispoziţie aviaţie, tancuri şi artilerie grea necesare. Comandamentul german nu a aprobat aceasta operaţie şi nici un atac cu forţe mai mari de un batalion. Din ordinele aceluiasi comandament, Armata a 3-a Romana şi-a plasat toate forţele în linia întîi, rămînînd fără nici o rezervă, pe un front care era de doua ori mai lung decît puteau acoperi, normal, trupele române. Primise, în schimb promisiunea că i se vor asigura rezerve germane. Din capul locului cele două armate române au fost puse într-o stare de inferioritate faţă de un inamic înzestrat cu puternice şi moderne mijloace de luptă. Ele erau lipsite de armament antitanc pe măsura tancurilor ruseşti. Cel care exista era la nivelul Primului Război Mondial, iar infanteria nu dispunea decît de sticle cu benzină şi şomoioage de paie, mijloace improvizate cu efecte minime.

Armamentul antitanc al trupelor române era de tip vechi, calibre 37-47 mm, cu muniţie care nu strapungea blindajul tancurilor sovietice. Artileria grea era foarte puţina iar cererile la germani nu au fost onorate. În sectorul Armatei 4 fîşiile diviziilor erau mari (25-40 km), în rezervă existau doar cateva escadroane de cavalerie la nivelul diviziei, iar la regimente doar cate 4-5 oameni. Corpul 6 armata dispunea doar de 4 tunuri antitanc de 88 mm. La 19 noiembrie, cand începea ofensiva sovietică, Armata 3 avea 152.492 de militari iar Armata 4 doar 75.580.

Inamicul avea în faţă trupe considerabile. Faţă de cele trei armate româno-germane ruşii aveau 11 armate cu un total de 80-86 divizii de trăgători, 19 brigăzi de infanterie, 51 brigăzi blindate, 7 divizii de cavalerie şi 4 flote aeriene.

În ziua de 19 noiembrie, ruşii au trecut la ofensivă de mari proporţii la vest şi sud de Stalingrad. În sectorul Armatei a 3-a Română, ofensiva rusa a început din doua capete de pod, la centrul şi în flancul drept al armatei, cu forţe mult superioare în tancuri şi cavalerie. Frontul a fost rupt pe doua direcţii între care au fost încercuite trei divizii române (grupul Lascar, diviziile 5, 6 si 15 infanterie). Pînă în seara de 19 noiembrie, pe lîngă cele trei divizii încercuite, diviziile 9 şi 14 fuseseră distruse, iar divizia 1 cavalerie intrase în sectorul Armatei 6 Germane. Pînă la 25 noiembrie Grupul Lascar, deşi a încercat sa se salveze nu a putut fi ajutat nici pe calea aerului, nici prin atacuri terestre şi a fost lichidat.

Începînd cu 20 noiembrie, inamicul a dezlănţuit o ofensivă puternică şi în sectorul Armatei a 4-a Română, la sud de Stalingrad. Ruşii au reuşit să rupă frontul între diviziile 1 şi 20 infanterie, au împins-o pe aceasta din urma spre nord şi au prins-o în încercuire alături de Armata a 6-a Germană, au distrus divizia 2 infanterie şi au aruncat de pe poziţie toate trupele armatei. La 22 noiembrie, cele două ofensive sovietice au închis cleştele încercuind Armata a 6-a Germană.

Corpul 1 armata română (diviziile 7,9,11 infanterie) cu o redusa capacitate operativă, la 19/20 decembrie a fost trimis sa limiteze efectele ofensive sovietice de la 16 decembrie in sectorul A 8 italiene, dar la 21 decembrie 1942 majoritatea fortelor lui au fost încercuite. De asemenea Corpul 7 armată a fost puternic lovit la începutul lunii decembrie 1942.

Operaţiunea de despresurare a Armatei 6 germane din zilele de 12-22 decembrie 1942 n-a reuşit. La ea a fost angajat şi Corpul 6 armată română.

La 26 decembrie 1942 s-a declanşat o nouă contralovitură sovietică ceea ce a însemnat eşuarea tuturor tentativelor de restabilire a situaţiei.

Înfrîngerea din Cotul Donului a generat încordarea relaţiilor româno-germane şi acuzaţii la adresa militarilor români care nu au vrut să lupte şi s-au facut vinovaţi de situaţia tragică ce s-a creat pentru Armata a 6-a Germană.

În realitate românii au luptat ca la Mărăşeşti, au suportat bombardamentele de artilerie de o duritate extremă, au primit atacul unei mari mase de tancuri, care au trecut peste ei, românii neavînd armamentul necesar pentru a riposta. Mareşalul Manstein aducea grave acuzaţii românilor. În scrisoarea de raspuns a maresalului Ion Antonescu către maresalul Manstein, la scrisoarea memoriu, care aducea grave acuzaţii românilor, şeful armatei române face dovada clasica de ceea ce înseamnă mîndria şi demnitatea unui comandant dăruit, obligat să suporte invinuiri nedrepte, ce atingeau onoarea unei armate loiale, sacrificată din vina comandamentului german. Maresalul roman „trimisese repetate avertismente OKW-ului asupra comportării trupelor sovietice…, ceruse întărirea frontului defensiv prin armament şi muniţie, dovedise ineficienţa rezistenţei liniare, slabe peste tot, statice, fără rezerve şi fără posibilitatea de intervenţie a comandamentului. Nu se luase nici o măsură„. Maresalul Manstein este obligat să recunoască partea de vina a comandamentului german şi „serviciile aduse cauzei comune de către România„.

Apoi, generalul von Hauffe, în raportul întocmit asupra operaţiilor din sectorul Armatei a 3-a Române aprecia „ca de la 19 la 27 noiembrie, trupele române, s-au luptat cu vitejie şi au consimţit sacrificii eroice”, iar generalul Hans Doerr, fost şef al detaşamentului de legatură cu Armata 4 Română în timpul acestei bătălii scria: „Prăbuşirea frontului român în Cotul Donului şi în Stepa Kalmuca este vina conducerii supreme germane, care în nemărginita ei îngîmfare dădea aliaţilor misiuni la care nu puteau face faţă„.

Bilanţul pierderilor la Stalingrad este grav: din cele 14 divizii române participante, patru divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie au fost încercuite, patru divizii de infanterie şi divizia blindată au suferit pierderi grele, iar patru divizii au rămas în aceeaşi formă combativă. Armatele 3 si 4 române, care avusesera la 19 noiembrie 1942 un efectiv de 228.072 oameni, mai aveau la 7 ianuarie 1943 doar 73.062 de militari valizi. Factorii dezastrului de la Stalingrad pot fi considerati: presiunea germană privind angajarea forţelor „oricum şi oriunde„, folosirea abuzivă a trupelor române şi desparţirea trupelor de comandamentele organice; folosirea artileriei grele, a aviatiei etc. doar în folosul trupelor şi sectoarelor germane, fără a ţine cont de nevoile sectoarelor româneşti; atribuirea de misiuni trupelor române care le depăşeau capacitatea tactică şi operativă; comportamentul inadecvat faţă de militarii români şi nerespectarea regulilor elementare ale unui război de coaliţie.

După bătălia Stalingradului, Armata 3 Română a mai ramas pe front cu doar patru divizii de infanterie de la aripa ei stîngă. Armata 4 Română a fost retrasă pe un aliniament mai înapoi, după ce pierduse Corpul 6 Armată şi a fost întărita cu Corpul de Cavalerie (Diviziile 5 si 8 Cavalerie). Ea a luat parte la operaţiile Grupului de Armate Hoth, între 12 si 23 decembrie, în scopul salvarii trupelor încercuite la Stalingrad. Dar respectivul grup, epuizat de grelele pierderi suferite, dupa trei zile a fost puternic atacat şi după alte trei zile de lupte indarjite, a fost desfiinţat. Armata 4 Română şi-a pierdut astfel, orice valoare operativă.

Pe frontul Armatei 3 Română şi a Armatei 8 Italiene, la 16 decembrie 1942, ruşii au reluat ofensiva în Cotul Donului, înaintând vertiginos spre vest. Armata 3 Română a fost scoasă definitiv din luptă.

Astfel, ramăşiţele celor două armate române au fost trimise în ţară pentru refacere şi organizare.

În scurtă vreme, germanii din încercuire au fost siliți să se retragă din suburbii în centrul orașului Stalingrad. Pierderea a două aeroporturi, Pitomnik și Gumrak a dus la stoparea aprovizionării pe calea aerului și la încetarea evacuării răniților și bolnavilor. Din acest moment, germanii au început, practic, să moară de foame. Muniția a ajuns pe sfârșite. Totuși, au continuat să reziste cu încăpățânare, în parte și pentru că mulți credeau că sovieticii aveau să-i execute pe cei care s-ar fi predat. În schimb, sovieticii au fost suprinși de numărul mare de militari pe care-i încercuiseră și au trebuit să-și întărească pozițiile ca să strângă încercuirea și să câștige teritoriu. Din nou, a reizbucnit războiul sângeros urban, de această dată, germanii fiind cei împinși către malurile Volgăi.

Hitler l-a înaintat în grad pe Paulus, făcându-l Generalfeldmarschall pe 30 ianuarie 1943. Cum nici un Mareșal de Câmp german nu a fost vreodată luat prizonier, Hitler și-a închipuit că Paulus va continua lupta sau se va sinucide. Cu toate acestea, când Paulus și Statul său Major au fost încercuiți în clădirea unui fost magazin universal, mareșalul s-a predat. Resturile forțelor germane din Stalingrad s-au predat pe 2 februarie 1943. 90.000 de militari germani, înfometați și extenuați au fost luați prizonieri. Spre marea încântare a sovieticilor, printre aceștia se aflau și 22 de generali.

Numai 6.000 din cei 91.000 de prizonieri de război au mai supraviețuit detenției în Uniunea Sovietică și s-au mai întors acasă. Deși erau slăbiți de boli, foame și lipsa de îngrijire medicală, cei mai mulți dintre ei au fost trimiși în lagăre de muncă de pe tot întinsul Uniunii Sovietice, unde cei mai mulți au murit de foame și de extenuare. Câțiva ofițeri de frunte au fost duși la Moscova în scopuri propagandistice. Câțiva dintre ei, printre care și Paulus, au semnat o declarație anti-Hitler care să fie difuzată trupelor germane. Generalul Walter von Seydlitz-Kurzbach s-a oferit să formeze o armată antihitleristă dintre supraviețuitorii Stalingradului, dar sovieticii nu au fost de acord. Ultimii supraviețuitori au fost repatriați în 1955.

Publicului german nu i s-a adus la cunoștință în mod oficial nimic despre dezastru decât la sfârșitul lui ianuarie 1943, deși rapoartele optimiste despre lupte încetaseră în media germană în săptămânile de dinaintea anunțului. Nu era prima înfrângere germană, dar dezastrul de la Stalingrad a fost de o magnitudine nemaiîntâlnită până în zilele noastre. Pe 18 februarie, Ministrul Propagandei, Joseph Goebbels, a ținut faimosul discurs de la Sportpalast din Berlin, îndemnându-i pe germani să accepte războiul total, care cerea mobilizarea tuturor resurselor umane și materiale ale Germaniei.

Din toate punctele de vedere, bătălia de la Stalingrad a fost cea mai sângeroasă, cu cele mai multe pierderi într-o singură bătalie. A durat 199 de zile. Pierderile în rândurile militarilor Axei au fost de circa 850.000 de oameni. Printre aceștia, 400.000 de germani, 200.000 de mii de români, 130.000 de italieni și 120.000 de unguri. Mai mult de 40.000 de civili sovietici au murit în oraș și în suburbii. Numărul de civili uciși în zonele din raionul înconjurător nu a putut fi estimat.

Unirea Principatelor Romane

Unirea Principatelor Române cunoscută și ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

SUNT MANDRU CA SUNT RAMAN!!!!asa ar trebui sa simta toti romani din toate colturile tarii:D

Manchester United…(partea a6a)

Recorduri ale echipei

  • Cele mai multe goluri intr-un meci: 6 George Best vs. Northampton Town, 7 februarie 1970
  • Cel mai rapid gol: 15 secunde Ryan Giggs vs. Southampton, Premier League, 18 noiembrie 1995

Victorii

  • Cea mai mare victorie: 10–0 vs. Anderlecht, preliminariile Cupei Campionilor Europeni, runda a doua, 26 septembrie 1956
  • Cea mai mare victorie în campionat: 10–1 vs. Wolverhampton Wanderers, First Division, 15 octombrie 1892
  • Cea mai mare victorie în Premier League: 9–0 vs. Ipswich Town, 4 martie 1995
  • Cea mai mare victorie în Cupa Angliei: 8–0 vs. Yeovil Town, 12 februarie 1949
  • Cea mai mare victorie în cupele europene: 10–0 vs. Anderlecht, preliminariile Cupei Campionilor Europeni, runda a doua, 26 septembrie 1956
  • Cea mai mare victorie acasă: 10–0 vs. Anderlecht, preliminariile Cupei Campionilor Europeni, runda a doua, 26 septembrie 1956
  • Cea mai mare victorie în deplasare: 8–1 vs. Nottingham Forest, 6 februarie 1999
  • Cea mai mare victorie în Liga Campionilor: 7-1 vs. AS Roma, 10 aprilie 2007

Goluri

  • Cele mai multe goluri înscrise într-un sezon de campionat: 103 – 1956–57, 1958–59
  • Cele mai multe goluri înscrise într-un sezon de Premier League: 97 – 1999–2000
  • Cele mai puține goluri înscrise într-un sezon: 36 – 1893–94
  • Cele mai multe goluri primite într-un sezon de campionat: 115 – 1930–31
  • Cele mai puține goluri primite într-un sezon de campionat: 22 – 2007–08

Puncte

  • Cele mai multe puncte într-un sezon:
Două puncte pentru victorie: 64 în 42 de meciuri, First Division, 1956-1957
Trei puncte pentru victorie:

92 în 42 de meciuri, Premier League, 1993–1994
91 în 38 de meciuri, Premier League, 1999–2000
  • Cele mai puține puncte într-un sezon:
Două puncte pentru victorie:

22 în 42 de meciuri, First Division,1930–1931
14 în 30 de meciuri, First Division, 1893–1894
Trei puncte pentru victorie:48 în 38 de meciuri, First Division, 1989–1990

Victorii/egaluri/înfrângeri într-un sezon

  • Cele mai multe victorii într-un sezon: 28 – 1905–06, 1956–57, 1999–2000, 2006–07, 2008–09
  • Cele mai multe egaluri într-un sezon: 18 – 1980–81
  • Cele mai multe înfrângeri într-un sezon: 27 – 1930–31
  • Cele mai puține victorii într-un sezon: 6 – 1892–93, 1893–94
  • Cele mai puține egaluri într-un sezon: 2 – 1893–94
  • Cele mai puține înfrângeri într-un sezon: 3 – 1998–99, 1999–2000

Spectatori

  • Cel mai mare număr de spectatori acasă: 82,771 vs. Bradford Park Avenue A.F.C. pe Maine Road,Cupa Angliei, 29 ianuarie 1949
  • Cel mai mare număr de spectatori pe Old Trafford: 76,098 vs. Blackburn Rovers, 31 martie 2007
  • Cel mai mare număr de spectatori în deplasare: 135,000 vs. Real Madrid, Cupa Campionilor Europeni, 11 aprilie 1957
  • Cel mai mic număr de spectatori după război: 8,456 vs. Stoke City pe Maine Road,Prima Ligă (First Division), 5 februarie 1947
  • Cele mai mari încasări din bilete: 576,494 vs. Southampton, Cupa Angliei, 11 martie 1996

Palmares

Primul trofeu câștigat de Manchester United a fost Manchester Cup, care a fost câștigată de Newton Heat în 1886.În 1908 clubul a câștigat primul campionat, iar în anul următor a câștigat pentru prima dată Cupa FA. Anii ’90 au fost cea mai de succes perioadă din istoria clubului: cinci titluri de campioni, patru Cupe ale Angliei, o cupă a Ligii Angliei, cinci Supercupe ale Angliei (Charity Shields)- una împărțitǎ cu Liverpool, o Liga Campionilor, o Cupa Cupelor, o Supercupa Europei și o Cupa Intercontinentală.

Clubul deține recordul celor mai multe Cupe ale Angliei câștigate, 11 la număr, și recordul pentru cele mai multe apariții în finala acestei competiții, de 18 ori.Manchester United și Liverpool au câștigat fiecare numărul record de 18 titluri de campionă, dar Manchester United deține recordul pentru cele mai multe titluri Premier League – 11, și a fost primul club din Anglia care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1968.

Ultimul trofeu câștigat este Supercupa Angliei (Charity Shields) în august 2010 împotriva lui Chelsea FC.

Singurul trofeu major pe care Manchester United nu l-a câștigat niciodată este UEFA Europa League,în ciuda faptului că echipa a ajuns în sferturile de finală ale competiției în ediția 1984-1985 și în semifinalele competiției care a precedat Cupa UEFA, Cupa Orașelor Târguri, în sezonul 1964-1965.

Trofee naționale

Campionat

  • Premier League: 11
    • 1992–1993, 1993–1994, 1995–1996, 1996–1997, 1998–1999, 1999–2000, 2000–2001, 2002–2003, 2006–2007, 2007–2008, 2008–2009, 2010-2011
  • First Division: 7
    • 1907–1908, 1910–1911, 1951–1952, 1955–1956, 1956–1957, 1964–1965, 1966–1967
  • Second Division: 2
    • 1935–1936, 1974–1975

Cupe

  • Cupa Angliei: 11
    • 1908–1909, 1947–1948, 1962–1963, 1976–1977, 1982–1983, 1984–1985, 1989–1990, 1993–1994, 1995–1996, 1998–1999, 2003–2004
  • Cupa Ligii Angliei/League Cup: 4
    • 1991–1992, 2005–2006, 2008–2009, 2009–2010
  • Supercupa Angliei/FA Charity/Community Shield: 18 (14 singuri, 4 împărțite)
    • 1908, 1911, 1952, 1956, 1957, 1965*, 1967*, 1977*, 1983, 1990*, 1993, 1994, 1996, 1997, 2003, 2007, 2008, 2010 (* codeținători)

Trofee europene

  • Cupa Campionilor Europeni / Liga Campionilor: 3
    • 1967–1968, 1998–1999, 2007–2008
  • Cupa Cupelor UEFA: 1
    • 1990–1991
  • Supercupa Europei: 1
    • 1991

Trofee internaționale

  • Cupa Intercontinentală: 1
    • 1999
  • Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA: 1
    • 2008

Manchester United…(partea a5a)

Meciuri jucate pentru club

  • Cel mai tânăr titular în prima echipă: David Gaskell – 16 ani, 19 zile (împotriva lui Manchester City, Supercupa Angliei, 24 octombrie 1956)
  • Cel mai bătrân titular în prima echipă: Billy Meredith – 46 ani, 281 zile (împotriva lui Derby County, First Division, 7 mai 1921)
  • Cel mai bătrân jucător în prima echipă după Al II-lea Război Mondial: Edwin van der Sar – 40 ani, 15 zile (împotriva lui Aston Villa, Premier League, 13 November 2010)[35]
  • Cele mai multe prezențe consecutive în campionat: 206 – Steve Coppell, 15 ianuarie 1977 – 7 noiembrie 1981
  • Cea mai scurtă prezență: 80 secunde – Nick Culkin vs. Arsenal, Premier League, 22 august 1999
  • Cele mai multe meciuri jucate pentru club:
# Nume Carieră Meciuri Goluri
1  Țara Galilor Ryan Giggs 1991 – prezent 800 142
2 Anglia Sir Bobby Charlton 1956 – 1973 759 249
3 Anglia Bill Foulkes 1952 – 1970 688 9
4 Anglia Paul Scholes 1994 – prezent 548 138
5 Anglia Gary Neville 1992 – prezent 540 7
6 Anglia Alex Stepney 1966 – 1978 539 2
7 Irlanda Irlanda Tony Dunne 1960 – 1973 535 2
8 Irlanda Irlanda Denis Irwin 1990 – 2002 529 33
9 Anglia Joe Spence 1919 – 1933 510 168
10 Scoția Arthur Albiston 1974 – 1988 485 7

Golgheterii clubului

  • Cele mai multe goluri înscrise într-un sezon în toate competițiile: 46 – Denis Law, 1963–1964
  • Cele mai multe goluri înscrise într-un sezon în campionat: 32 – Dennis Viollet, Division 1, 1959–1960
  • Cele mai multe goluri înscrise într-un sezon în campionat (38 de meciuri): 31 – Cristiano Ronaldo, Premier League, 2007–2008
  • Golgheterul clubului cu cele mai puține goluri înscrise într-un sezon în campionat: 6
    • Bobby Charlton, 1972–1973
    • Sammy McIlroy, 1973–1974
  • Cele mai multe goluri înscrise într-un meci: 6
    • Harold Halse vs. Swindon Town, 25 septembrie 1911
    • George Best vs. Northampton Town, 7 februarie 1970
  • Goluri înscrise în meciuri consecutive din campionat: 10 meciuri consecutive – Ruud van Nistelrooy, 22 martie 2003 – 23 august 2003
  • Cel mai rapid gol: 15 secunde – Ryan Giggs vs. Southampton, Premier League, 18 noiembrie 1995
  • Cel mai rapid hat-trick: 4 minute – Ernie Goldthorpe vs. Notts County, Second Division, 10 februarie 1923
  • Cele mai rapide patru goluri: 13 minute – Ole Gunnar Solskjær vs. Nottingham Forest, Premier League, 6 februarie 1999
  • Cele mai multe hat-trick-uri: 18 – Denis Law (3 noiembrie 1962 – 17 aprilie 1971)
  • Golgheterii all-time:
Nume Perioadă Campionat Cupa Angliei League Cu Europa Altele Total Goluri pe meci
1 Anglia Bobby Charlton 1956–1973 199 (606) 19 (79) 7 (24) 22 (45) 2 (5) 249 (759) 0.328
2 Scoția Denis Law 1962–1973 171 (309) 34 (46) 3 (11) 28 (33) 1 (5) 237 (404) 0.587
3 Anglia Jack Rowley 1937–1955 182 (380) 26 (42) 0 (0) 0 (0) 3 (2) 211 (424) 0.498
4 Anglia Dennis Viollet 1952–1962 159 (259) 5 (18) 1 (2) 13 (12) 1 (2) 179 (293) 0.611
4 Irlanda de Nord George Best 1963–1974 137 (361) 21 (46) 9 (25) 11 (34) 1 (4) 179 (470) 0.381
6 Anglia Joe Spence 1919–1933 158 (481) 10 (29) 0 (0) 0 (0) 0 (0) 168 (510) 0.329
7 Țara Galilor Mark Hughes 1983–1986
1988–1995
120 (345) 17 (46) 16 (38) 9 (33) 1 (5) 163 (467) 0.349
8 Țara Galilor Ryan Giggs 1991–prezent 109 (596) 10 (65) 9 (36) 27 (132) 1 (18) 156 (847) 0.184
9 Olanda Ruud van Nistelrooy 2001–2006 95 (150) 14 (14) 2 (6) 38 (47) 1 (2) 150 (219) 0.684
9 Anglia Paul Scholes 1994–prezent 102 (456) 13 (41) 9 (21) 26 (124) 0 (15) 150 (657) 0.228
Numai în meciurile oficiale, aparițiile inclusiv din postul de rezervă sunt în paranteză.

Fotbalistul european al anului (Balonul de Aur)

Următorii jucători au câștigat „Balonul de Aur” în timp ce evoluau pentru Manchester United

  • Scoția Denis Law – 1964
  • Anglia Bobby Charlton – 1966
  • Irlanda de Nord George Best – 1968
  • Portugalia Cristiano Ronaldo – 2008

Gheata de Aur

Următorii jucători au câștigat „Gheata de Aur” în timp ce evoluau pentru Manchester United

  • Portugalia Cristiano Ronaldo – 2008

UEFA – Cel mai bun jucător de club

Următorii jucători au câștigat titlul de „UEFA – Cel mai bun jucător de club” în timp ce evoluau pentru Manchester United

  • Anglia David Beckham – 1999
  • Portugalia Cristiano Ronaldo – 2008

FIFA – Jucătorul anului

Următorii jucători au câștigat titlul „FIFA – Jucătorul anului” în timp ce evoluau pentru Manchester United

  • Portugalia Cristiano Ronaldo – 2008

Istoria managerilor

  • Primul manager full-time: Jack Robson – Robson a fost manager la Manchester United 6 ani și zece luni, începând cu 28 decembrie 1914 până în octombrie 1921 când s-a retras din cauza pneumoniei.
  • Cel mai longeviv manager din punct de vedre al perioadei de timp: Matt Busby – 24 de ani și 338 de zile în două mandate din 1945 până în 1969 și din 1970 până în 1971
  • Cel mai longeviv manager din punct de vedre al numărului de meciuri: Alex Ferguson – 1,352 meciuri (din noiembrie 1986 până în prezent)
Data Nume Note
1878-1892 Necunoscut
1892-1900 Anglia A. H. Albut
1900-1903 Anglia James West
1903-1912 Anglia J. Ernest Mangnall
1912-1914 Anglia John Bentley
1914-1922 Anglia Jack Robson
1922-1926 Scoția John Chapman Primul manager din afara Angliei
1926-1927 Anglia Lal Hilditch
1927-1931 Anglia Herbert Bamlett
1931-1932 Anglia Walter Crickmer
1932-1937 Scoția Scott Duncan
1937-1945 Anglia Walter Crickmer
1945-1969 Scoția Sir Matt Busby Primul manager de după război
1969-1970 Anglia Wilf McGuinness
1970-1971 Scoția Matt Busby
1971-1972 Irlanda Irlanda Frank O’Farrell Primul manager din afara Regatului Unit
1972-1977 Scoția Tommy Docherty
1977-1981 Anglia Dave Sexton
1981-1986 Anglia Ron Atkinson
1986-prezent Scoția Sir Alex Ferguson Managerul cu cele mai multe trofee câștigate


Acesta piesa este pentru iubirea mea,care stiu ca tine la mine si ma iubeste,si ca la bine si la rau va fi alaturi de mine,o iubesc foarte mult.

Manchester United…(partea a4a)

N: Nume Vârstă Înălţime Greutate
1. David de Gea 21 193 82
29. Tomasz Kuszczak 29 191 84
34. Anders Lindegaard 27 193 81
40. Ben Amos 21 185 78
3. Patrice Evra 30 175 76
4. Phil Jones 19 184 73
5. Rio Ferdinand 33 189 77
6. Jonny Evans 24 188 77
12. Chris Smalling 22 193 85
15. Nemanja Vidic 30 188 84
20. Fabio da Silva 21 173 68
21. Rafael da Silva 21 173 69
35. Reece Brown 20 190 82
39. Tom Thorpe 18 184 77
51. Ezekiel Fryers 19 183 73
8. Anderson 23 175 69
11. Ryan Giggs 38 180 69
13. Ji-Sung Park 30 178 75
16. Michael Carrick 30 189 81
17. Nani 25 175 66
18. Ashley Young 26 175 65
22. Paul Scholes 37 170 69
23. Tom Cleverley 22 175 70
24. Darren Fletcher 27 183 83
25. Antonio Valencia 26 181 77
28. Darron Gibson 24 183 76
42. Paul Pogba 18 186 76
49. Ravel Morrison 18 182 73
52. Larnell Cole 18 180 72
53. Jesse Lingard 19 184 74
Oliver Norwood 20 180 72
Daniel Drinkwater 21 178 70
7. Michael Owen 32 175 70
9. Dimitar Berbatov 30 188 79
10. Wayne Rooney 26 178 80
14. Javier Hernandez 23 175 62
19. Danny Welbeck 21 185 83
32. Mame Biram Diouf 24 178 76
48. William Keane 18 184 72
Joshua King 19 180 73
Data Nume Note
18781882 Necunoscut
1882–1883 ? E. Thomas Primul cǎpitan cunoscut.
1883–1887 Anglia Sam Black
1887–1891 Țara Galilor Jack Powell Primul căpitan din afara Angliei cunoscut.
1891–1892 Scoția Bob McFarlane
1892–1893 Scoția Joe Cassidy
1893–1894 Necunoscut
1894–1896 Scoția James McNaught
1896–1897 Țara Galilor Caesar Jenkyns
18971903 Anglia Harry Stafford Căpitanul echipei Newton Heath și primul căpitan la Manchester United.
19031904 Anglia John Willie Sutcliffe
19041905 Scoția Jack Peddie
19051913 Anglia Charlie Roberts
19131914 Anglia George Stacey
19141915 Anglia George Hunter
1915–1917 Republica Irlanda Patrick O’Connell
1917–1918 Anglia George Anderson
1918–1919 Anglia Jack Mew
1919–1922 Anglia Lal Hilditch
19221928 Anglia Frank Barson
19281929 Anglia Jack Wilson
1929–1930 Anglia Charlie Spencer
1930–1931 Anglia Jack Silcock
1931–1932 Scoția George McLachlan
1932 Anglia Louis Page
1932–1934 Anglia Jack Silcock
1934–1935 Scoția Bill McKay
1935–1937 Scoția Jimmy Brown
1937–1939 Anglia George Roughton
1939–1940 Scoția Bill McKay
19401944 Niciunul În timpul războiului nu s-a jucat fotbal
1944–1945 Anglia George Roughton
19451953 Irlanda Irlanda Johnny Carey Primul căpitan de după război și primul căpitan din afara Regatului Unit
19531955 Anglia Allenby Chilton
19551958 Anglia Roger Byrne Mort în 1958 în accidentul aerian de la München
19581959 Anglia Bill Foulkes
1959–1960 Anglia Dennis Viollet
1960–1962 Anglia Maurice Setters
1962–1967 Republica Irlanda Noel Cantwell Co-căpitan cu Denis Law din 1964 pînă în 1967
1964–1968 Scoția Denis Law Co-căpitan cu Noel Cantwell din 1964 pînă în 1967
19681973 Anglia Bobby Charlton
19731974 Scoția George Graham
1974–1975 Scoția Willie Morgan
1975–1982 Scoția Martin Buchan
1982 Anglia Ray Wilkins
19821994 Anglia Bryan Robson Cel mai longeviv căpitan din istoria clubului. Co-căpitan cu Steve Bruce din 1992 pînă în 1994
19921996 Anglia Steve Bruce Co-căpitan cu Bryan Robson din 1992 pînă în 1994
19961997 Franța Eric Cantona Primul căpitan din afara Regatului Unit și Irlanda
19972005 Irlanda Irlanda Roy Keane A câștigat mai multe trofee decât orice alt căpitan
2005-prezent Anglia Gary Neville Primul căpitan născut în Greater Manchester după Roger Byrne